

Introduction
Cătălin Drulă (n. ) este un inginer software român, ales în 2016 deputat în circumscripția electorală Timiș.
Olimpic la informatică, a fost admis cu bursă de studii la Universitatea din Toronto, Canada, unde a continuat studiile în domeniul ingineriei calculatoarelor. Acolo, la începutul anilor 2000, a dezvoltat o platformă de comunicare prin bluetooth. Ulterior, a dezvoltat o altă platformă, ce permite comunicarea necesarului de sânge pentru transfuzie prin telefonul mobil, și livrarea acestuia prin drone la distanțe de până la 70 km, sistem devenit operațional în Rwanda. Revenit în România, s-a implicat în societatea civilă, în cadrul Asociației ProInfrastructura, care susține și monitorizează dezvoltarea infrastructurii de transport în România, fiind activ pe forumul asociației sub pseudonimul cutter.
În 2015, a fost numit consilier personal al prim-ministrului Dacian Cioloș pe teme de infrastructură, postură din care a activat în colaborare cu acesta și cu miniștrii transporturilor pentru deblocarea proiectelor de construcții de autostrăzi împotmolite în timpul guvernului anterior. Spre sfârșitul lui 2016, a renunțat la postul de consilier pentru a candida la alegerile legislative din acel an, la care a fost ales deputat de Timiș din partea Uniunii Salvați România.
În Camera Deputaților, Cătălin Drulă a fost ales președinte al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor și membru al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură.
Vezi și
- Legislatura 2016-2020 (Camera Deputaților)
- Parlamentul României
Note
Legături externe
Interviuri
- De ce avem viteza melcului în construirea autostrăzilor. „Noi vrem sa facem asta cu niște oameni complet nepotriviți pentru asa ceva”, interviu realizat de Codruța Simina, PressOne - 29 august 2017