

Introduction
Petre Got (n. 20 septembrie 1937, Desești jud. Maramureș) este un poet și jurnalist român. Numele său este uneori scris sub forma Petre Gott.
Copilăria. Studii
Părinții săi se numeau Gheorghe Got și Ioana (n. Sacalâș) și erau amândoi țărani. Gheorghe Got și Ioan Pop (văr primar dinspre mamă) au fost deținuți politici în perioada 1959–1962, respectiv 1958–1964, fapt care l-a adus pe tânărul Got la un pas de a fi exmatriculat din facultate.
În 1962, Petre Got a absolvit studiile de licență ale Facultății de Filologie din cadrul Universității din Cluj.
Activitate
Debutează cu poeme în revista Familia (1966). A făcut debutul editorial cu volumul de poezii Cer înfrunzit (1969). Urmează colaborări la reviste literare precum: Familia, Tribuna, Luceafărul”, Steaua, România literară, Viața Românească, Ramuri, Convorbii literare etc.
Poezia „Muntele” beneficiază de adaptarea muzicală în manieră hard rock a lui Dan Aldea, pentru grupul Sfinx. Piesa a fost lansată în 1975, pe discul Lume albă.
Între anii 1974–2008 a fost redactor principal la revista „Viața Românească”. Pentru activitatea de aici, a fost suspectat de către Ileana Mălăncioiu de colaborare cu Securitatea.
Din toamna lui 2007 este redactor-șef al revistei lunare de literatură și artă „Acolada”. Revista apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
Distincții
- 1999 – Premiul Scriitorilor din Moldova
- 2007 – este numit cetățean de onoare al orașului Baia Mare
- 2008 – Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru anul 2007, secțiunea Poezie
Volume de versuri
- Cer înfrunzit (1969)
- Glas de ceară (1972)
- Masa de mire (1975)
- Ochii florilor (1976)
- Dimineața cuvântului (1980)
- Paranteza lunii (1985)
- Stelele strigă (1988)
- Timp răstignit (1991)
- Inima lui septembrie (1996)
- Poeme (1997)
- Plâns de heruvim (1999)
- Vocale celeste (2001)
- Clipa dintre hotare (2001)
- Autoportret târziu (2004)
- Vocale celeste/Celestial Vowels (2006)
- Protocolul norilor (2007), Editura Paralela 45
Este prezent în:
- Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119
Referințe
Legături externe
- Bălu, Ion. Prezentarea volumului Clipa dintre hotare, în revista lunară „Convorbiri literare” (iunie 2002)
- Soviany, Octavian. Prezentarea volumului Protocolul norilor, în revista lunară „Acolada” (martie 2008)
| SFINX | |
| Personal | |
|---|---|
| Membri marcanți | Octav Zemlička • Corneliu „Bibi” Ionescu • Idu Barbu • Dan Andrei Aldea • Marian Toroimac • Mișu Cernea • Dan Bădulescu • Nicolae Enache • Sorin Chifiriuc • Doru Apreotesei |
| Alți membri | Cristian Valica • Petre Iordache • Sergiu Zagardan • Adrian Ivanițchi • Toni Niculescu • Silviu Hera • Ion Cristian „Călare” • Doru Donciu • Edwin Surin • Mircea Romcescu • Crina Mardare • Zoia Alecu • Florin Ochescu • Mihai Coman • Adrian Ordean • Cristi Rus • Doru Căplescu |
| Soliști și invitați | Cornel „Muzicuță” Ionescu • Mira Moreno • Gil Dobrică • Dida Drăgan • Laurențiu Cazan |
| Textieri | Virgil Carianopol • Petre Gott • Cristiana M. Ioan • Alexandru Basarab (Adrian Hoajă) • Diana Turconi • Alexandru Andrieș • Marian Odangiu |
| Echipa tehnică | Theodor Negrescu • Sandu Grosu • Iulia Maria Cristea • Aurel Mihailopol • Alexandru Andrieș |
| Discografie | |
| Discuri single | Șir de cocori–Languir me fais (1972) • Focuri vii–'49-'50 (1981) |
| Discuri EP | Coborîse primăvara–Ziua ta–Fiii soarelui–Peste vârfuri (1974) • Din nou acasă–Zmeul–Fetele albinele (1980) |
| Albume | Lume albă (1975) • Zalmoxe (1979) • Sfinx (Albumul albastru) (1984) |
| Alte apariții | Glas de păduri–Trepte de lumină (cu Dida Drăgan, 1975) • Zece arici înamorați–Noi nu ne temem (Aldea solo, 1979) • Formații rock 4 (compilație, 1980) • Club A (compilație în concert, 1981) • Club A – The Best Of (compilație, 1999) |
| Alte subiecte | |
| Piese needitate • Videografie • Bibsynthesizer • Scândura muzicală • Sfinx Experience | |
| Categorie | |